Search
IMG_2586_r

Mircea Stoian

Fondator Gauss

01

Studiile militare, disciplina şi consecvenţa necesară în viaţa militară cât şi în cea civilă (am urmat facultatea de Matematică şi Informatică) mi-au creat reperele necesare unei munci de echipă coordonată şi corectă.

02

Cu 25 de ani de activitate în domeniul topografiei, cadastrului şi a geodeziei, GAUSS înseamnă disciplină, consecvenţă şi beneficiari mulţumiţi.
Suntem prima firmă din România care a folosit fotografiile satelitare, de asemenea am dezvoltat un proiect pilot pentru România – soluţia de control subvenţii prin teledetecţie şi proiectul RoNet – scanarea de la sol (Trimble Mx2).

03

Avem resursele adaptate realizării fiecărui proiect, prin achiziţionarea echipamentului specific şi lucrând cu echipe instruite potrivit stadardelor.
Cum se lucrează la Gauss? – Firma noastră are un nucleu solid care este în creştere. Pornind de la acest nucleu, instruim personalul, formăm echipele de lucru, iar mai apoi dezvoltăm fiecare proiect în parte. Avem un sistem propriu de evaluare a calităţii muncii depuse.

04

În general ne-am îndreptat atenţia spre societăţile private mari: OMV, Transelectrica, Transgaz cu care colaborarea noastră a fost punctuală, şi mutual avantajoasă. Cu statul am lucrat greu. Nu se implică, nu promovează programul de cadastru, nu-l susţine. Excepţie face APIA, unde am întâlnit oameni responsabili şi competenţi.

05

Dacă cineva m-ar fi întrebat acum 15 ani cum aş vrea să arate GAUSS azi, răspunsul ar fi fost

ACTIVĂ.

Cum aş vrea să arate Gauss peste 10 ani?

În plină activitate!

Scroll to Top